Ghidul complet
al cardurilor virtuale

Siguranță în plus pentru cumpărături online

Pentru cine este
acest ghid?

Aceasta pagină își propune să fie cea mai completă sursă de informații despre cardurile virtuale. Vom discuta toate subiectele importante, precum cazurile de utilizare, furnizorii cardurilor virtuale și costurile aferente. De asemenea, îți vom povesti despre diferitele tipuri de carduri virtuale, astfel incât să poți lua o decizie informată cu privire la modurile în care îți poți proteja banii atunci când faci cumpărături online.

Cardurile virtuale pe scurt: Îți permit să ții cardurile “reale“ în siguranță.

Introducere în
carduri virtuale

Numărul cardului tău a fost folosit ilegal în trecut? Vrei să îți protejezi banii online?

Cardurile virtuale sunt o alternativă la plata cu cardul de debit conectat la contul tău principal. Acestea sunt un instrument ușor de utilizat pentru a împiedica accesul hackerilor la banii tăi, dacă oricare dintre cumpărăturile online duce la expunerea datelor cardului tău.

Pentru utilizatorii cu experiență în tehnologia plăților, aceasta este deja o alternativă des folosită în locul plăților cu cardul principal VISA sau Mastercard. În loc să utilizezi cardul tău fizic la checkout sau și mai grav - să permiți comerciantului să salveze detaliile cardului pentru un checkout mai rapid data viitoare, utilizează un card virtual temporar, care are un sold propriu, reîncărcabil.

Este posibil să poți deja să accesezi carduri virtuale prin servicul tău de online banking sau printr-un emitent specializat de carduri virtuale sau o aplicație de tip portofel digital cum este și iCard.

Am pregătit un articol mai scurt pe blog, unde explicăm despre cele mai des intâlnite cazuri de utilizare a acestor carduri și cum să începi cu cele două carduri virtuale gratuite din iCard.

Acum, hai să explorăm magia din spatele cardurilor de debit și credit virtuale și de ce sunt atât de utile.

Ce sunt cardurile virtuale?

Informații de bază despre cardurile virtuale

Sunt instrumente de plată, de obicei emise de VISA sau Mastercard, care pot fi folosite pentru plăți online, unde nu există un terminal POS care poate accepta un card fizic, spre deosebire de cafenea, teatru, magazin, transport în comun, etc.

Poti fi valabile pe o perioadă îndelungată (cu opțiunea de a fi șterse) sau pot fi de unică folosință, create pentru o plată unică sau perioada de probă a unui serviciu.

“Cardurile virtuale reduc probabilitatea de a avea nevoie să faci reclamații pentru a-ți recupera banii atunci când cardul tău este folosit in mod fraudulos.“

Yavor Petrov, CEO iCard

Ce este un card virtual?

Este un set de date generate virtual care conțin un număr de card din 16 cifre (la fel ca orice VISA sau Mastercard), numele deținătorului, data expirării și un cod CVV/CVC - totul este identic cu un card normal, fizic. Diferența este că un card virtual poate fi șters oricând, chiar și după o singură plată.

Care sunt beneficiile unui card virtual?

Cardurile virtuale pentru plăți online te ajută să fii protejat atunci când faci cumpărături pe internet. Pentru că sunt generate foarte ușor, le poți șterge după fiecare plată. Astfel, în cazul în care informațiile cardului sunt compromise, ele nu pot fi folosite pentru a-ți sustrage banii.

“Este ca un paravan protector, care separă contul tău principal de tranzacțiile online și riscurile aferente, și e foarte ușor de folosit.”

Pavel Panayotov, Manager Comunicare iCard

Probabil există emitenți de carduri virtuale care pot emite carduri virtuale “no name“, cu un nume al deținătorului care nu este real. În anumite circumstanțe, aceste carduri ar putea oferi mai multă confidențialitate. iCard respectă însă regulamentele europene, care ne obligă să identificăm toți utilizatorii înainte a deschide un cont de bani electronici, oriunde s-ar afla in SEE.

Avantajele cardurillor virtuale

Să explorăm împreuna motivele pentru cacre cardurile virtuale sunt un produs extraordinar care ne protejează atunci când facem cumpărături online.

Siguranță:

Utilizarea unui card virtual pentru plăți reduce riscul de a deveni victimă a fraudei. Nu poate fi furat și, spre deosebire de cardurile de debit din plastic, nimeni nu îți poate vedea codul PIN, deoarece nu este emis pentru achiziții offline sau tranzacții la bancomat.

Confidențiallitate:

Siguranța informațiilor personale și de plată a devenit o preocupare pentru numărul tot mai mare de persoane care preferă să-și salveze datele personale online pentru mai mult confort. Cardurile de debit virtuale sunt perfecte pentru cei dintre voi care nu doresc să furnizeze informații referitoare la cardurile principale și la conturile bancare.

Cost:

Fără nevoia de a imprima carduri fizice și a le trimite prin poștă, era de așteptat ca aceste carduri virtualesă devină un produs din ce in ce mai răspândit. Ele sunt emise instant și sunt accesate online.

Economisesc timp:

Este adevărat că unele bănci fizice îți pot oferi carduri virtuale, dar, în general, acestea sunt considerate un produs inovator. De obicei, ca și în cazul iCard, deschiderea sau configurarea contului nu va necesita vizitarea unui birou sau a unei sucursale și toate documentele necesare pot fi trimise și online . Cardurile virtuale pot fi comandate prin intermediul unei aplicații web sau mobile și pur și simplu necesită mult mai puțin timp pentru a începe să le utilizezi.

Mobilitate:

Le poți accesa de oriunde și poți plăti bunuri sau servicii în orice țară. Singurul lucru de care ai nevoie este accesul la internet. Nu te vei confrunta cu o situație în care trebuie să te întorci pentru a lua un card pe care l-ai uitat.

La ce sunt utilizate cardurile virtuale?

Utilizarea cardurilor virtuale

Cel mai frecvent, cardurile virtuale sunt utilizate pentru cumpărăturile online de produse și servicii. Sunt, de asemenea, potrivite pentru orice achiziție la distanță de servicii, abonamente, divertisment, jocuri, aplicații sau chiar tranzacționare pe bursă.

„Cardurile virtuale sunt un scut de protecție de ultimă oră pentru toți cumpărătorii online. Sunt utilizate în același mod în care se utilizează orice card de plată, dar cu caracteristici suplimentare și avansate pentru controlul securității și a limitelor de plată. Pot fi blocate și deblocate cu o simplă atingere, în câteva secunde și în acest fel garantează siguranța 100%. În plus, cardurile virtuale nu sunt conectate la contul curent al utilizatorilor și prezintă un risc limitat (și reversibil), aplicat doar sumei de pe cardul virtual. "

Nadezhda Marinova - CMO iCard

Consultă secțiunea „Cumpărături cu carduri virtuale” de mai jos pentru a vedea ce cumpără utilizatorii cu carduri virtuale.

Sunt cardurile virtuale mai bune decât cele fizice?

În lumea plăților online, fiecare tip de card este util în situații diferite. Poți considera cardurile tale virtuale ca un plus la setul de instrumente care te protejează de problemele legate de fraudele online.

De asemenea, mai jos am enumerat câteva dezavantaje, împreună cu sfaturi despre cum să le administrați.

Pot cardurile virtuale fi utilizate pentru retrageri de la bancomat?

Da și nu, depinde de fiecare caz. Aceasta este o întrebare intâlnită des, dar răspunsul nu este ușor de intuit. Depinde de caracteristicile furnizorului tău de carduri virtuale. Portofelele mobile, portofelele digitale sau portofelele electronice precum iCard sau Apple Pay, Google Pay, Samsung Pay și altele se îndreaptă mai mult spre tehnologia de tokenizare pentru a permite plăți cu cardul fără contact prin dispozitive mobile sau Plăți mobile . Acestea sunt considerate următorul pas natural în evoluția plăților, datorită caracteristicilor suplimentare de securitate care fac aproape imposibilă spargerea sau furtul.

Cardurile virtuale funcționează pentru plăți telefonice?

Scopul principal al cardurilor virtuale este de a vă proteja achizițiile online, dar, de fapt, funcționează pentru orice plată la distanță - cum ar fi plățile prin telefon. Acestea se întâmplă rar în zilele noastre, dar atunci când acestea sunt efectuate, datele cardului tău nu sunt criptate într-o bază de date. O persoană reală primește toate detaliile cardului, făcând plata mai puțin sigură decât de obicei.

Cardurile virtuale funcționează pentru plăți recurente?

Da, dacă ai un card virtual iCard sau similar. Nu și dacă aveți un card virtual de unică folosință care este șters după fiecare plată. Vom vorbi despre acest lucru în secțiunea „Tipuri de carduri virtuale” - „Carduri de unică folosință vs. Carduri care pot fi șterse”.

Știai că:

Cardurile virtuale erau denumite în trecut “numere virtuale“, o prescurtare pentru “numerele cardurilor de credit virtuale“, ceea ce era foarte neclar, deoarece și numerele de telefon virtuale erau numite “numere virtuale.“

Cine utililează carduri virtuale?

Cele două carduri virtuale gratuite pe care iCard le oferă fiecărui utilizator (un VISA și un Mastercard) sunt alegerea preferată pentru persoanele interesate de protecția lor online.

Utilizatorii de carduri virtuale provin din toate segmentele demografice, dar există o preferință vizibilă din partea generației millennials - utilizatorii născuți între 1981 și 1996 - cu vârste cuprinse între 25-26 și 39-40 de ani. Millennials și generația Z (ultima generație de consumatori) care tocmai intră în forța de muncă sunt amatori de tehnologie și caută informații și aplicații pentru a-și gestiona banii într-un mod sigur și modern.

Utilizatorii care sunt cumpărători online și, în special, interesați de discount-uri sunt bine familiarizați cu riscurile asociate cumpărăturilor online, cum ar fi compromiterea datelor personale, hacking și site-uri cu credibilitate scăzută. Unele discount-uri sunt uneori prea bune pentru a fi ratate sau prea bune pentru a fi adevărate. Cardurile virtuale sunt soluția perfectă dacă dorești să riști și să achiziționezi un produs pe care l-ai descoperit-o de exemplu printr-un anunț pe Facebook sau un link social media. Uneori, magazine online dubioase trec de filtrele Google, Twitter, LinkedIn. Deci, trebuie întotdeauna să fii conștient de riscuri pentru a-ți proteja identitatea și banii.

Cardurile virtuale nu sunt doar pentru cumpărături online, chiar dacă au fost inițial concepute în acest scop.

Utilizatorii de aplicații și software care folosesc carduri virtuale sunt printre cei care adopta tehnologii noi. Furnizorii de software, atât cei noi cât si cei recunoscuți, fiecare cu capacități diferite de procesare a plăților cu cardul, prezintă un anumit risc, fie că este vorba de achiziționarea unei soluții complete sau doar de perioadă de probă. Este posibil ca sistemele lor să nu reușească să detecteze frauda sau chiar să aleagă să tolereze astfel de practici. Nu vrem să te speriem, ci doar să te informăm suficient pentru a rămâne protejat.

Părinții ai căror copii explorează deja spațiul web și uneori au nevoie sau doresc să cumpere aplicații, jocuri, software sau conținut, sunt de acord, de asemenea, că aceste carduri virtuale sunt un miracol modern deosebit de util. Îi salvează pe părinți de îngrijorări precum controlul cheltuielilor tinerilor și evitarea utilizării greșite a cardului / contului lor principal.

Gamer-ii și amatorii de jocuri adoră cele mai recente jocuri și vești din industria de gaming. Aceasta înseamnă să termini un joc în câteva zile și să treci la următorul. Achizițiile de jocuri sau chiar și perioada de trial a unui joc pot fi riscante, nu atât din cauza vânzătorilor cu reputație îndoielnică (majoritatea producătorilor de jocuri sunt companii uriașe), cât din punctul de vedere al protejării datelor confidențiale. Producătorul de jocuri de socializare Zynga, de exemplu, a avut 170 milioane de parole furate iar încălcarea datelor Fortnite a adus companiei un proces. Lista continuă cu Nintendo, EA Games și altele, în timp ce BBC raportează că un miliard de dispozitive Android sunt expuse riscului de hacking. Poți regasi mai multe informații de context in secțiunea “Motive pentru care cardurile virtuale există“.

Freelancerii au preocupări similare, deoarece folosesc o mulțime de servicii online în activitatea lor pentru clienți și proiecte. Acestea sunt platforme pentru fotografii și video stoc, platforme independente de locuri de muncă, aplicații și diverse programe de automatizare, proiectare și realizare video, pentru a numi doar câteva - practic toate aceste platforme acceptă plăți cu VISA sau Mastercard.

Cei care tranzacționează criptomonede, Forex, mărfuri, opțiuni și acțiuni își pot finanța conturile de tranzacționare cu carduri de debit sau de credit. Fiecare plată online prezintă un anumit risc, astfel încât alegerea firească pentru utilizatorii proactivi este să plătească cu carduri virtuale.

Consumatorii de divertisment digital plătesc abonamente lunare și perioade de probă cu carduri virtuale. Acestea oferă abonaților confortul de a șterge pur și simplu un card virtual pentru a anula serviciul, în loc să caute opțiuni ascunse într-un meniu sau să sune la serviciul de asistență pentru clienți pentru a afla cum să nu mai plătească pentru ceva de care nu au nevoie.

Interesant de știut:

Cardurile virtuale de unică folosință nu funcționează pentru abonamente. Există și alte cazuri în care nu este o idee bună să plătești cu un card virtual, dar vei găsi mai multe despre acest subiect și despre confortul datorat cardurilor de unică folosință în secțiunea „Tipuri de carduri virtuale”.

Motive pentru care
cardurile virtuale există

Consumatorii nu sunt răspunzători pentru fraudele legate de tranzacții neautorizate. Recuperarea banilor poate necesita timp și poate provoca neplăceri suplimentare atunci când se apropie data la care trebuie să plătești chiria, de exemplu.

Cardurile virtuale sunt convenabile, gratuite sau ieftine, ușor de blocat dacă sunt furate. Dar care sunt factorii care contribuie la riscuri și, în consecință, la extinderea utilizării cardurilor virtuale?

Preocupările noastre ca utilizatori:

Cumpărături online în siguranță:

Achizițiile de la marii comercianți precum Amazon sau eBay ne pot face să ne simțim în siguranță că aceștia nu vor abuza de informațiile noastre de plată și ne vor proteja datele personale. Cu toate acestea, dacă un comerciant este nou pentru noi, există un risc. De asemenea, uneori preferăm să cumpărăm de la comercianți mai mici, locali. De multe ori însă oamenii se lasă păcăliți de oferte care sunt prea bune pentru a fi adevărate. Cu toate acestea, vânătoarea de oferte ar putea fi bună pentru bugetul tău. Deci, dacă nu vrem să ratăm „oferta zilei” și în același timp dorim să ne protejăm banii, soluția e simplă: Plătește cu un card virtual. Există o mulțime de alte resurse online care ne pot spori cunoștințele pentru a ne proteja online .

Hackeri, viruși și phishing

Escrocii, desigur, încearcă să se plaseze în interiorul tranzacției, pentru a viza fie cumpărătorul, fie comerciantul.

Ei folosesc diferite tehnici, instrumente digitale și inginerie socială pentru a obține acces la informațiile noastre bancare.

Phishing-ul este unul din cele mai întâlnite tipuri de atac, care poate avea loc în 9 moduri diferite și cea mai bună apărare este să știi să recunoști o asemenea tentativă.

Escrocheria care implică o cartela SIM are loc atunci când mesaje destinate ție ajung in posesia răufăcătorului. Aceasta are loc rar, obținerea informațiilor necesare e dificilă chiar și pentru cei mai buni hackeri și nu funcționează cu toți operatorii de telefonie mobilă. Dacă vreodată pierzi semnalul pentru o perioadă mai îndelungată - peste 10-20 minute, un mod de a rămâne protejat este să contactezi imediat operatorul, să îți blochezi cardurile și să îți schimbi parolele si codurile PIN. Portofelul digital iCard îți permite să îți blochezi cardurile cu o simplă atingere.

Breșa de date

Breșa de date personale e unul dintre motivele pentru care cardurile virtuale sunt atât de utile. Mii de astfel incidente apar în fiecare an și conduc la pierderi financiare atât pentru instituțiile financiare responsabile de protejarea banilor noștri, cât și pentru noi - consumatorii.

Iată câteva dintre cele mai mari breșe de date din istorie care au condus la măsuri pentru a contracara acest fenomen.

Toate aceste breșe au devenit subiect de știri și sunt motivul pentru care consumatorii caută din ce în ce mai mult soluții cum ar fi cardurile virtuale.

Adobe
Adobe

2013

Datele a 130 de milioane de utilizatori:
nume de utilizator, parole, nume și informații despre cardurile de debit/credit

Adult friend finder
Adult friend finder

2016

Datele a 412 milioane de utillizatori:
nume, adrese de email, parole

Canva
Canva

2019

Datele a 137 milioane de utilizatori:
adrese de email, nume de utilizatori, nume, oraș de reședință, date financiare parțiale

eBay
eBay

2014

Datele a 145 milioane de utilizatori:
nume, adrese, date de naștere și parole criptate

Equifax
Equifax

2017

Datele a 148 milioane de utilizatori:
CNP-uri, date de naștere, adrese

Linkedin
Linkedin

2012 & 2016

Datele a 165 milioane de utilizatori:
adrese de email și parole

Marriott International
Marriott International

2014 & 2018

Datele a 500 milioane de utilizatori:
informații de contact, numere pașaport, informații personale, de călătorie și financiare

My Fitness Pal
My Fitness Pal

2018

Datele a 150 milioane de utilizatori:
nume de utilizator, adrese de email și parole

MySpace
MySpace

2013

Datele a 360 de milioane de utilizatori:
nume de utillizator, adrese de email și parole

Yahoo
Yahoo

2013 & 2014

Datele a 3 miliarde de utilizatori:
adrese de email, parole, date de naștere și numere de telefon

Zynga

2019

Datele a 218 milioane de utilizatori:
nume de utiizator, adrese de email, parola și numere de telefon

"(Lista a fost compilată inițial de csoonline.com )

Există multe altele - mii de atacuri mai puțin cunoscute care au loc în fiecare an, în multe țări. Unele dintre ele nici măcar nu sunt raportate sau semnificative, în comparație cu cele de mai sus. Cu toate acestea, orice informație personală compromisă poate fi utilizată și poate provoca probleme. În acest mediu digital, cardurile virtuale sunt o modalitate de a evita pierderile financiare temporare sau permanente atunci când plătești online. "

Deși cardurile virtuale există de peste 10 ani, au câștigat recent mai multă popularitate în rândul consumatorilor ca o măsură împotriva deselor breșe de securitate.

Să ne ocupăm un pic de detaliile tehnice:

Cum funcționează
cardurile virtuale?

Deja știi că ele funcționează similar cu cardurile de credit și de debit standard atunci când sunt utilizate online, dar să analizăm particularitățile lor.

Rețelele: VISA și Mastercard

Majoritatea cardurilor virtuale oferite utilizatorilor din Europa sunt VISA sau Mastercard - cele mai mari două rețele de plată cu carduri din lume. Nu este imposibil însă să găsești furnizori care depind în mare parte de UP și JCB (Asia) sau de alte scheme de carduri domestice.

La fel ca în cazul cardului de plastic de debit sau de credit, plățile efectuate cu cardul tău virtual sunt direcționate, procesate și achiziționate de același grup de participanți - tu (cumpărătorul), comerciantul, banca comerciantului, instituția emitentă a cardului tău și rețeaua de plăți - VISA sau Mastercard.

Emitenții

Instituțiile financiare, cum ar fi băncile, uniunile de credit, procesatorii de plăți și companiile de monedă electronică fintech precum iCard, care sunt emitenți autorizați, pot oferi facilități de carduri virtuale prin browser sau tehnologie mobilă. iCard, de exemplu, este membru principal atât al VISA, cât și al Mastercard.

Deși nu este ceva des intâlnit în Europa, ci mai degrabă în SUA, banca ta îți poate oferi chiar și carduri de credit virtuale - conectate direct la limita ta de credit.

Tipuri de plăți

Cum funcționează cardurile virtuale?

Exact ca și cardurile obișnuite de credit sau debit, cu excepția utilizării la bancomat sau în magazine.

Plățile unice sunt cel mai des utilizat tip de tranzacție cu un card virtual.

Plățile recurente implică un abonament și funcționează exact așa cum te aștepți, atâta timp cât nu ai șters cardul virtual și el are suficient sold pentru tranzacție.

Retragerile ATM sunt posibile la bancomatele fără contact în cazul în care cardul tău virtual poate fi adăugat la portofele digitale precum Google Pay, Apple Pay sau Samsung Pay.

Rambursările pot fi sau nu posibile. Îți vom explica imediat.

O întrebare des intâlnită: Pot să primesc o plată pe un card virtual?

OCT sau „original credit transfer” este o metodă de plată care implică expedierea plății direct către numărul cardului, în loc de numărul contului la care cardul este atașat. Plățile OCT sunt o modalitate obișnuită pentru cazinourile online și portalurile de jocuri de a plăti câștigătorii.

Caracteristici de siguranță

Cum să utilizezi cardurile virtuale pentru a ramâne în siguranță?

Cardurile virtuale te pot proteja atunci când faci cumpărături online, ele având urmatoarele 3 caracteristici importante:

  • Blochează un card virtual după ce l-ai folosit, în cazul in care e furat. Deblochează-l din nou pentru câteva secunde pentru a face plata următoare.
  • Limitele pentru cheltuielile zilnice, săptămânale sau lunare pot juca un rol la fel de important în protejarea banilor tăi in cazul în care datele cardului devin compromise printr-o breșă de date.
  • Șterge un card după completarea tranzacției pentru a fi complet sigur că nu va putea fi folosit de un escroc.

Nu toți emitenții de carduri virtuale oferă un set complet de funcționalități. Unii îți vor permite să utilizezi carduri de debit „de unică folosință”. Acestea se șterg automat după fiecare tranzacție. Acest lucru poate împiedica cu siguranță hoții să pună mâna pe banii tăi, dar, de asemenea, nu este tocmai ideal pentru unele scenarii. Accesează secțiunea „Tipuri de carduri virtuale” pentru a afla ce opțiuni ai al dispoziție.

Iată mai multe informații despre cardurile virtuale de la iCard:

Ce caracteristici de siguranță ar trebui să ofere un emitent de carduri virtuale?

După cum deja știi, te poți aștepta la aceleași funcționalități de la cardurile virtuale ca și de la cardurile de plastic VISA sau Mastercard.

Cardurile virtuale de la iCard, de exemplu, oferă 3D Security sau 3DS - Verified by Visa sau Mastercard SecureCode. Acesta este un pas adițional care are scopul de a verifica informațiile plății și care de obicei întrerupe procesul de checkout, incluzând rețeaua de emitentă in procesul de verificare. 3D security este disponibilă doar dacă site-ul oferă această opțiune. Reține de asemenea că nu toți emitenții de carduri virtuale au 3DS activat.

SCA sau Strong Customer Authentication

SCA este o nouă cerință de reglementare europeană pentru a reduce frauda și a face plățile online mai sigure. Este adoptată pe scară largă de băncile și companiile fintech. Datorită ei, furnizorii de conturi îți permit să te conectezi folosind autentificarea în 2 pași.. Primul este de obicei parola ta, iar al doilea ar putea fi un cod unic primit prin SMS. SCA face parte din tendințele tehnologice actuale care remodelează industria finanțelor personale, rezultând adoptarea tot mai rapidă a banilor mobili sau electronici.

Am pregătit un alt articol pe blogul nostru care dezvăluie detalii despre cardurile virtuale iCard și modul în care acestea te ajută să te menții în siguranță.

De ce este un card virtual mai sigur în comparație cu un card de debit fizic?
  • Un card virtual nu poate fi copiat precum cardurile fizice. Nici banda magnetică și nici informațiile de plată de pe cipul NFC . Aceste informații ar putea fi sustrase online, dar faptul că este un card virtual care poate fi șters imediat fac acest risc să fie mult mai scăzut.
  • Un card virtual nu poate fi pierdut deoarece nu există fizic.

Dezavantaje ale cardurilor virtuale

Care sunt dezavantajele cardurilor virtuale?
  • Unul dintre dezavantajele utilizării unui card virtual este că trebuie să te loghezi într-o aplicație sau serviciu bancar online pentru a genera sau cumpăra un nou card virtual pentru cumpărăturile viitoare.
  • Dacă ștergi cardurile virtuale după fiecare plată, nu are sens să le memorezi pe site-ul comerciantului, așa că următoarea plată îți va lua mai mult timp. După cum știi deja, având in vedere breșele de date, memorarea informațiilor cardului online nu are prea mult sens. În plus, cumpărăturile efectuate cu un singur clic pot duce cu ușurință la cheltuieli peste buget.
  • Închirierea unei mașini sau cumpărarea de bilete la teatru s-ar putea să nu fie posibilă cu cardurile virtuale, deoarece, de obicei, trebuie să prezinți același card pe care l-ai folosit pentru a face rezervarea. Dacă a fost de unică folosință sau l-ai șters, acest lucru va fi imposibil. În astfel de cazuri, poți continua să cumperi cu un card virtual, dar asigurați-vă că aveți cartea de identitate la tine pentru ao putea arăta.
  • Cardurile virtuale nu functionează la magazine de renume.
  • Rambursul către un card șters nu va funcționa, dar ai și alte opțiuni pentru a returna un produs.

Un lucru este sigur, în timp ce cardurile virtuale pot crea un nivel de protecție între hackeri și cardul tău de debit principal, acestea nu reprezintă protecția perfectă. De exemplu, furnizorii te pot taxa de două ori din greșeală sau nu îți vor expedia produsele comandate. În astfel de cazuri, ce poți să faci este să trimiți o contestație în legătură cu respectiva tranzacție.

Plăți mobile

Am menționat acest lucru mai devreme - un card virtual poate fi tokenizat și integrat cu portofele digitale cunoscute, cum ar fi Apple Pay , Google Pay, Samsung Pay etc. Acest lucru îți permite să efectuezi plăți offline cu un dispozitiv mobil, în magazine, aducând telefonul aproape de terminalul POS.

Aceasta poate suna ca o opțiune viabilă, mai ales că portofelele mobile îți protejează cardul cu măsuri de securitate suplimentare - cum ar fi criptarea informațiilor de plată (tokenizare).

Pe scurt, nu vei avea niciun avantaj în a adăuga un card virtual la Apple Pay față de a adăuga cardul de debit iCard Visa sau iCard Visa Infinite .

Tipuri de carduri virtuale

Cardurile virtuale pot diferi în ceea ce privește locul în care sunt ținuți banii. De exemplu, este posibil să poți utiliza un card virtual imediat după deschiderea contului și finanțarea acestuia. Unele carduri virtuale pot fi reîncărcabile sau ți se poate oferi doar opțiunea de a încărca o singură dată cu un anumit sold. Alte carduri virtuale sunt șterse automat sau manual.

Să explorăm tipurile de carduri cu care ai putea să te intâlnești

Card de debit virtual vs. card de credit virtual

Care este diferența principală între cardurile de debit virtuale și cele de credit virtuale?
Ce este un card de debit virtual?

Conectat la soldul contului

Ce este un card de credit virtual?

Conectat la o linie de credit

Ca și majoritatea cardurilor internaționale, ele pot funcționa doar într-o anumită rețea - VISA, Mastercard sau alta și nu au un operator fizic. Am acoperit diferențele mai în profunzime într-o postare pe blog .

Instant vs aprobat

Ce este un card virtual instant și când e nevoie de timp pentru a obține unul?
Ce este un card virtual instant?

Emis instant după ce contul este creat și finanțat

Ce este un card virtual care necesită aprobare?

Aprobat după verificarea identității

S-ar putea să dați peste furnizori offshore care pot emite numere de carduri virtuale instantaneu după finanțarea unui cont nou creat. Dacă aveți însă nevoie de stabilitatea unui furnizor de carduri virtuale reglementat în SEE, cel mai probabil va trebui să vă înregistrați un cont și să vă identificați online, înainte de a putea începe să comandați (să creați) carduri virtuale. Cel puțin așa funcționează lucrurile la iCard și la competitorii noștri europeni, dintre care pe unii îi enumerăm mai jos - într-o secțiune separată numită

De unică folosință vs card care se poate șterge

Ce este un card virtual de unică folosință și este el într-adevăr cea mai bună opțiune pentru siguranța banilor online?
Ce este un card virtual de unică folosință?

Șters automat din rețeaua VISA / Mastercard, făcându-l inutil.

Ce este un card virtual care poate fi șters?

Șters manual, după o singură plată, sau pentru a anula un abonament de care nu mai e nevoie.

La prima vedere, cardurile virtuale de unică folosință par a fi o idee genială - acestea sunt șterse în momentul în care le-ai utilizat. Nu este nevoie să vă faceți griji dacă datele cardului dvs. sunt furate ca urmare a unei breșe de date. Cu toate acestea, acest scenariu de utilizare nu se potrivește tuturor nevoilor de cumpărături online, cum ar fi abonamentelle pentru jocuri, filme sau alte tipuri de conținut plătit.

iCard oferă 2 carduri virtuale gratuite - un VISA și un Mastercard. Le poți șterge pe ambele când este necesar și poți cumpăra altele noi cu câteva atingeri.

Ține minte

Unele achiziții și rezervări, cum ar fi cumpărarea de bilete pentru concerte sau trenuri, ar putea necesita să prezinți cardul la ridicare. Cel mai probabil va fi OK dacă poți prezenta actul de identitate în locul cardului pe care l-ai folosit pentru plăți. Folosirea unui card normal în astfel de circumstanțe ți-ar putea economisi niște timp.

Carduri virtuale preplătite

Cardurile virtuale preplătite sunt o variantă a tipurilor de card menționate mai sus. Acestea au un sold predefinit, încărcat direct pe card, nu într-un cont IBAN separat sau într-o linie de credit. Cardurile virtuale preplătite expiră la o anumită dată sau când soldul, care nu poate fi reîncărcat, este cheltuit.

Cumpărături cu
Carduri virtuale

Unde pot plăti cu un card virtual?

Utilizatorii noștri ne-au povestit despre modul în care preferă să cheltuie banii de pe cardurile virtuale.

Ca urmare a campaniilor, evenimentelor, lansărilor de produs sau prin recenziile aplicației, primim feedback și informații importante de la utilizatorii noștri. Iată ce trend-uri am descoperit în ultimii ani:

Vânzători online

Deci, unde pot face cumpărături cu un card virtual?

Majoritatea banilor cheltuiți cu carduri virtuale e folosită pentru cumpărături online: îmbrăcăminte și încălțăminte, electronice, cărți, filme, muzică și jocuri. Urmează produsele cosmetice și de îngrijire a corpului, genți și bijuterii, alimente și băuturi, electrocasnice, mobilier și articole de uz casnic, sport și în aer liber, jucării și produse pentru bebeluși, articole de papetărie și hobby, DIY, grădină și animale de companie.

Vezi aici distribuția exactă, împărțită pe categorii:

Abonamente & divertisment

Utilizarea cardurilor virtuale pentru diferite plăți recurente îți poate oferi informații importante despre cheltuielile tale și, în plus, un control mai facil asupra abonamentelor. De exemplu, poți utiliza un card virtual separat pentru fiecare dintre serviciile online. Ștergerea unui card virtual pentru un abonament nu va afecta celelalte abonamente.

Sau poți să îți plătești toate abonamentele online cu un singur card virtual și să ai o imagine de ansamblu asupra banilor cheltuiți. Dacă decizi că nu mai ai nevoie de ele, anularea lor e simplu de făcut: ștergi cardul virtual cu câteva atingeri și gata.

Servicii plătite online

Acestea pot fi diverse servicii offline, ca un instalator sau grădinar, angajați prin al serviciu fantastic, sau un designer grafic freelancer, angajat pe Upwork pentru a te ajuta cu design-ul blogului tău.

Poate chiar tu ești freelancer-ul dedicând câteva ore pe lună acestui proiect pentru a face niște bani în plus. În funcție de domeniul în care activezi, e posibil să ai nevoie de servicii de copywriting, imagini sau video-uri stock sau poate vrei să lucrezi cu colaboratori, care să preia unele din sarcinile tale. Pentru orice necesită o plată online, poți alege sa utilizezi unul dintre cardurile virtuale iCard. Nu va expira imediat și pentru confortul tău, îl poți denumi cum vrei. Poți conecta un card virtual nou la un IBAN nou pentru a alimenta doar cu suma necesară, lucru care îți permite să îți administrezi mai bine bugetul. Un card virtual de unică folosință nu va funcționa în cazul in care trebuie să faci plăți recurente.

Utilizatorii noștri de carduri virtuale cheltuiesc în mod regulat pe platforme de jocuri, pariuri, tranzacționare și criptomonede.

Plata cu carduri virtuale

Cum se folosesc cardurile virtuale la check out online?

Cumpărăturile online nu ar trebui să necesite un card fizic pentru a gestiona aceste tranzacții. Când ai ajuns la pagina de plată, pur și simplu conectează-te la aplicația cardului virtual și copiază detaliile cardului în formularul de plată. Este ca și cum ai scoate cardul de debit din portofel, fără riscul de a-l pierde.

Pentru a fi gata de cumpărături, trebuie să parcurgi câțiva pași pregătitori, cum ar fi selectarea unui furnizor potrivit nevoilor tale, deschiderea unui cont și / sau verificarea identității tale, dar mai multe despre asta în rândurile următoare.

Cum poți vedea numărul cardului virtual pentru a plăti cu el?

Fiecare emitent are proprii pași pe care e nevoie să îi parcurgi pentru a accesa detaliile cardului virtual.

Cu iCard, de exemplu, deschizi aplicația și atingi cardul virtual pe care vrei să îl folosești pentru a-i vedea numărul:

Există câteva lucruri de luat în considerare, cum ar fi viteza și confortul. O aplicație îți oferă de obicei detaliile cardului mult mai repede decât dacă te conectezi la un browser web de pe telefon.

Pot să platesc in magazine cu telefonul, folosind carduri virtuale?

După cum am menționat mai sus, poate fi posibil să plătești la magazin cu cardul tău virtual, prin plăți mobile , dar asta depinde de emitentul cardului și de integrarea cu aplicații terțe cum ar fi Google Pay, Samsung Pay, Garmin Pay etc.

Este posibil să poți găsi carduri virtuale care pot fi „tokenizate” și utilizate cu portofele mobile, cum ar fi Apple Pay, dar pot apărea probleme. De exemplu, ștergerea cardului virtual va însemna ca nu vei putea utiliza Apple Pay la următoarea plată, decât dacă adaugi un nou card virtual.

La iCard, luăm în considerare tokenizarea cardurilor virtuale. În viitor, atunci când toate bancomatele vor funcționa fără contact, adăugarea unui card virtual la un portofel digital ar putea face inutile cardurile fizice. Acest lucru ar însemna însă sa depinzi total de telefonul tău și bateria lui. Trebuie să ai în vedere riscul ca telefonul să se strice, sau să ramâi fără baterie exact când ai nevoie de el.

La iCard, luăm în considerare tokenizarea cardurilor virtuale. În viitor, atunci când toate bancomatele vor funcționa fără contact, adăugarea unui card virtual la un portofel digital ar putea face inutile cardurile fizice. Acest lucru ar însemna însă sa depinzi total de telefonul tău și bateria lui. Trebuie să ai în vedere riscul ca telefonul să se strice, sau să ramâi fără baterie exact când ai nevoie de el.

Pot primi un ramburs pe cardul meu virtual?

Rambursările fac parte din viața de zi cu zi a unui comerciant și de multe ori cumpărătorii își exercită dreptul de a solicita o rambursare pentru produsele defecte sau nedorite. Cu toate acestea, recuperarea banilor pe un card virtual poate fi imposibilă dacă ștergi cardul virtual sau dacă acesta era de unică folosință și șters după o singură plată. O soluție este să te asiguri că nu ștergi cardul în cazul în care crezi ca e posibil să ceri un ramburs. O altă soluție este să primești ramburs în numerar direct de la magazin, sau sub forma unui voucher.

Folosește un emitent de carduri virtuale care îți permite să păstrezi toate chitanțele, chiar și cele aferente plăților făcute cu un card virtual șters. Aceasta poate fi singura modalitate de a dovedi că ai cumpărat produsul de la acel comerciant. Dincolo de rambursări, ar trebui să ai o evidență, deoarece trebuie să fi protejat dacă apare în extras o cheltuială neașteptată conectată la acel număr de card.

Selectarea
cardurilor virtuale

După cum poți vedea deja, lumea cardurilor virtuale e plină de opțiuni. În această secțiune, vom prezenta câteva dintre avantajele și dezavantajele platformelor emitente, ale furnizorilor, ale costurilor și caracteristicilor pe care ar trebui să le cauți.

În cele din urmă, vei vedea cât de rapid și ușor este să deschizi un cont cu iCard și să începi cu carduri virtuale, conturi IBAN, transferuri gratuite și instantanee, carduri cadou și multe altele. Totul modern, așa cum ar trebui să fie în zilele noastre.

Să discutam despre detalii pentru a putea să alegi o solutie aliniata nevoilor și așteptărilor tale.

Platforme emitente: mobile și online

Cauți o aplicație pentru carduri virtuale, sau un portal online?

Fiecare emitent de carduri virtuale are propria platformă. În general, cu cât are mai multe caracteristici, cu atât mai bine se va potrivi stilului tău de viață.

In cazul tău, poate că si costurile vor conta, așa că să explorăm posibilitățile:

Costurile

Cât costă cardurile virtuale?

Costurile pot varia: pot fi gratuite, sau 1 euro... Dar pot costa si până la 50% din valoarea alimentată pe cardul virtual.

Am făcut un rezumat al costurilor in secțiunea “Lista emitenților” de mai jos.

Caracteristicile

Cardul meu are un cod CVV / CVC și o dată de expirare? Pot obține instantaneu un nou card virtual, la cerere? Am nevoie de VISA sau Mastercard?
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care ar trebui să le pui înainte de a găsi soluția perfectă.
Ia în considerare următorii factori:

Platforma de acces:

Cum ai acces la cardurile virtuale? Online sau cu o apllicație?

Rețeaua de carduri:

Ai nevoie de VISA, Mastercard, sau ambele?

Numărul de carduri:

Ai nevoie doar de un card pe care să îl deblochezi pentru fiecare tranzacție, sau mai multe, pe care le poți șterge ulterior?

Cont:

Ai nevoie ca aceste carduri virtuale să fie conectate la conturi IBAN in diverse valute?

Expirare:

Ai nevoie ca ele să expire imediat, sau atunci când decizi să le ștergi?

Control:

Cum să blochezi/deblochezi cardurile virtuale pentru protecție maximă, dacă ele nu expiră după fiecare plată.

Notificări:

Ai vrea să primești o notificare instant pentru orice tranzacție, în caz că se intâmplă ceva neașteptat?

Limite:

Ai nevoie de limite de plată personalizate pentru fiecare card virtual? De exemplu, poate dorești să limitezi tranzacțiile lunare la 30 euro pentru un anumit abonament în curs. Poate ai nevoie de limite mai mari decât majoritatea utilizatorilor?

OCT:

Ai nevoie să primești Original Credit Transfer, care este un mod de a primi fonduri direct pe card, nu în contul IBAN, de exemplu de la site-uri de pariuri?

3D Security:

Ai nevoie de toate caracteristicile de siguranță, ca “Verified by VISA“ și “Mastercard Securecode?“

Lista emitenților

Cum să alegi un emitent de carduri virtuale?

Nu orice emitent de carduri de debit sau credit îți poate oferi protecție pentru carduri virtuale. Unii au facut-o în trecut și au renunțat, din cauza lipsei de cerere. Alții, ca noi, văd o mare nevoie de carduri virtuale și cred că aceasta este o componentă esențială a oricărui cont modern.

Băncile, companiile fintech, procesatorii de plăți și instituțiile emitente de bani electronici oferă diverse tipuri de carduri virtuale. O simplă căutare pentru carduri virtuale in Google, sau pe Google Play și App Store ți-ar putea oferi multiple opțiuni domestice sau la nivelul UE.

Am alcătuit o listă de emitenți de carduri virtuale, dar este posibil ca și banca ta să ofere un asemenea serviciu fără să-i facă reclamă.

Listă de emitenți de carduri virtuale

iCard iCard

„Obține 2 carduri virtuale gratuite pentru cumpărături online sigure! Este un card de debit care nu există fizic, deci este potrivit pentru plăți online pentru produse, software și servicii. iCard vă oferă 2 carduri virtuale gratuite pe care le puteți găsiți în portofelul tău digital. Poți cumpăra cu ușurință până la 20 de carduri virtuale, le poți încărca și șterge. Ai opțiunile de a-ți stabili propriile limite de cheltuieli, de a îngheța / dezgheța cardurile și de a alege modele personalizate. ”

  • VISA & Mastercard
  • Acces online, aplicații pentru Android & iOS
  • EUR, GBP, CHF, USD, RON, BGN
  • Disponibil în SEE
  • Taxă de emitere: 1 euro (1 FREE VISA & 1 FREE Mastercard)
  • 0.00 euro taxă lunară/anuală
  • 1.00 euro taxă pentru plăți primite direct pe card (OCT)

Ecopayz Ecopayz

„EcoPayz a fost lansat în 2013 împreună cu gama sa de produse: ecoAccount, ecoCard, ecoVirtualcard, ecoPayz Business Account și ecoPayz Merchant Account. EcoVirtualcard este un card de plată cu o singură utilizare (expiră imediat după ce a fost utlizat) care funcționează direct cu contul ecoAccount al utilizatorului, astfel încât el să poată plăti în siguranță bunurile online și prin telefon, fără a afișa informații personale sau financiare. EcoVirtualcard-ul poate fi achiziționat instantaneu, fără cecuri de credit sau cont bancar necesar. ”

  • VISA
  • Acces online, aplicații pentru Android și iOS
  • EUR, GBP, USD
  • Disponibil în SEE
  • 1,80 euro pentru emiterea unui card
  • Taxă de 4% pentru serviciile în numerar și plata pe card (OCT)
  • 2,99% comision de conversie valutară

US Unlocked usunlocked

„Serviciul premium de cumpărături transfrontaliere. Cumpărați pe site-urile din SUA de oriunde din lume folosind cardurile noastre de plată virtuale cu adrese de facturare din SUA. ”

  • Utilizare unică, specifică comerciantului
  • Numai acces online
  • USD
  • Disponibil în întreaga lume
  • Taxă de înscriere de 15,00 USD
  • Finanțare de 3 $ + 3% cu transfer bancar
  • Comision de tranzacție de 0,5 USD
  • Taxă lunară de 3,5 USD

Skrill Skrill

Skrill Virtual Prepaid Mastercard® îți permite să utilizezi fondurile din contul tău Skrill pentru a efectua achiziții online oriunde este acceptat Mastercard®. Deoarece este un card virtual, acesta nu poate fi utilizat offline sau la bancomate.

  • Mastercard
  • Acces online, aplicații pentru Android și iOS
  • EUR, PLN, GBP, USD
  • Disponibil în SEE
  • 2,50 EUR pentru emiterea unui card (primul card este GRATUIT)
  • 10,00 EUR taxă anuală
  • 3,99% comision de schimb valutar

Ezzo Ezzo

„Carduri bancare virtuale preplătite Visa și Mastercard care îți permit să plătești bunuri și servicii în mod anonim online. Operăm în întreaga lume, astfel încât poți achiziționa carduri virtuale preplătite de oriunde din lume și să le utilizezi pentru a plăti online pe orice site-uri web care acceptă carduri preplătite Mastercard sau Visa. ”

  • VISA și Mastercard
  • Acces online
  • USD, CAD
  • Disponibil în întreaga lume
  • 10% -50% comision de cumpărare

Revolut Revolut

„Carduri virtuale gratuite cu planul gratuit. Cardurile virtuale de unică folosință vin cu oricare dintre planurile plătite - 7,99 EUR / lună pentru un plan premium sau 13,99 EUR / lună pentru un plan metalic. ”

  • Mastercard
  • Aplicații pentru Android și iOS
  • GBP, EUR
  • Disponibil în SEE
  • Card virtual gratuit cu cont gratuit
  • Card virtual de unică folosință cu un plan plătit

Monese monese

„Acum poți crea un card virtual pentru contul tău Monese! Cu doar câteva atingeri pe telefon, vei putea configura și începe să utilizezi cardul virtual Monese imediat pentru un proces de plată simplu și sigur direct de pe telefonul mobil. ”

  • Mastercard
  • Acces online, aplicații pentru Android și iOS
  • EUR, GBP
  • Disponibil în SEE

Phyre phyre

„Phyre este o aplicație mobilă care îți transformă telefonul într-un portofel digital. Îl poți folosi pentru a face cumpărături cu ușurință oriunde, cu un POS și online. În același timp, poți stoca toate cardurile de loialitate în aplicație și le poți utiliza direct de pe telefon. Phyre îți permite, de asemenea, să trimiți și să primești bani instantaneu și fără taxe în cadrul comunității. ”

  • Mastercard
  • Aplicații pentru Android și iOS
  • EUR, GBP, BGN, RON
  • Disponibil în SEE
  • Numai 1 card virtual gratuit disponibil

Fillit fillit

„Fillit este un serviciu de carduri preplătite care permite utilizatorilor să transfere bani din conturile lor sau de la alți comercianți, cum ar fi magazinele electronice și alții pe un plastic sau virtual Fillit Prepaid Mastercard® și le permite să utilizeze acest card ca orice alt card de plată la nivel mondial. Mărcile comerciale Fillit.eu și Fillit aparțin Streamflow EOOD, o companie cu sediul în Bulgaria, înființată în 2014. ”

  • Mastercard
  • Acces online
  • EUR
  • Disponibil în SEE
  • 12,00 EUR per card virtual
  • Comision lunar de 1,50 EUR

Pripaid financial services Pripaid financial services

„Cardul nostru virtual preplătit este un mod simplu și direct de a plăti pentru cumpărăturile tale online. Unul dintre avantajele aplicării unui card virtual de la PFS este că acesta nu ocupă spațiu în portofel sau în geantă. Nici nu îl poți pierde. Îl poți utiliza pentru a cumpăra aproape orice de pe site-uri web care acceptă carduri Mastercard. Este un produs versatil pentru plăți online rapide și sigure. ”

  • Mastercard
  • Acces online
  • EUR, GBP
  • Disponibil în SEE
  • Taxele nu sunt disponibile

Deschiderea contului

Cum să obții carduri virtuale online? Care este procesul de deschidere a unui cont?

Te-ai hotărât care furnizor de carduri virtuale va funcționa cel mai bine pentru tine? iCard este un portofel digital bogat în funcții care este disponibil pentru rezidenții SEE după verificarea identității dvs. online - prin intermediul Android sau iOS .

Te putem ghida prin pașii necesari dar simpli pentru a deschide un cont și pentru a obține acces la două carduri virtuale VISA și Mastercard, ambele gratuite.

Gata! Acum finanțează-ți portofelul digital și plătește cu cardul tău virtual. Poți denumi fiecare card virtuală pentru confort, blloca / debloca, primi notificări sau pur și simplu să o ștergi.

Dorești să afli mai multe despre iCard?

Accesează iCard.com